ROTP #9 @ Smida - Odiseea unui muzician de jazz în Americi

E cel mai adesea ieșit din comun si firescul zilnic ca discurile alese intr-un crate pregătit de ascultare sa fie trecute in revistă. De ce ar face asta cineva? Pentru că merită cu siguranță. Pentru că citind flyerele, coperțile și micile carticele intri în universurile muzicale care au creat contextul muzicii pe care o ascultăm azi. Pentru că într-un crate ai o istorie a muzicianului latin în America și a muzicii pe care a lăsat-o în urmă.

Cine s-ar fi gandit ca muzica anului 68 din portul Salvador din Brazilia era inspirata de estetica lui John Cage pe de o parte si a lui Stockhausen pe de alta parte, doi compozitori cu viziuni avangardiste diferite, creând încă o mișcare nouă muzicală într-o Brazilie care abia trecusera 4 ani de la lovitura de stat terminată cu răsturnarea președinteluil Goulart. Miscarea Tropicalia care-și cauta idenitatea in muzica lui Dorival Caymni pe de o parte dar în același timp avea puternice influențe de rock psihedelic american si britanic și apoi chiar muzica concrete combinată cu samba. O mișcare radicala in muzica care-l iubea pe Juao Gilberto insa nu "bossa nova", o muzică devenita foarte populară în America acelor ani. Căteva dintre piesele de pe clasicul Soul Jazz "Tropicalia: A Brazilian Revolution in Sound" o să le auzim Sâmbăta asta. De asemnea am găsit printre discuri și o culegere a lui Dorival Caymni, un disc din seria "Musica Popular Brasileira".

În aceeași ani Flora Purim visa la America iar in 67 ajung in New York. Ea mărturisește: "Vroiam să plec din Brazilia. Există acolo un râu numit San Francisco. Obișnuiam sa-i cânt răului, astfel încât, revărsându-se în Ocean, mă va purta înspre America."

Flora Purim

“Vroiam să plec din Brazilia. Există acolo un râu numit San Francisco. Obișnuiam sa-i cânt răului, astfel încât, revărsându-se în Ocean, mă va purta înspre America."

Fiica unui violonist din nordul Basarabiei ajuns în Brazilia, Flora devine imaginea iconica a jazzului latin din anii 70. E un context de fuziune a muzicii latine cu jazzul american, bazat pe "bossa nova" dar și a unui val de migrație în anii '68, un context dictatorial care a urmat loviturii de stat din '64. O să cântăm câteva piese de la Airto Moreira și Flora Purim de pe culegerea "Brazil USA 70" dar și de pe alte discuri , de asemenea muzica lui Sergio Mendes & Brasil '66 de pe "Look Around".

Încă de la începutul anilor ‘60, aflăm că în Harlem-ul spaniol din New York apărea o nouă muzică de dans: boogaloo. Intersecția muzicii cântate de bandurile de emigrați latini în sălile de dans din oraș era între mambo și cha-cha, guajira, pe de o parte și R&B-ul american pe de altă parte. Muzica fantasticului Ray Baretto a contribuit la ridicarea label-ului Fania care care înregistra combinații elegante și versatile de jazz, ritmuri afro-cubaneze și soul. Culegerea “Fania Records o1964-1980” și discul lui Pete Terrace “Boogaloo” vor exemplifica o perioadă marcantă de fuziune a celor două lumi: americane și latine.

Insă cei de la “Honest John’s Records” cred că Fania nu au avut mi mult decât un marketing bun prin Jerry Massuci, avocat de meserie care crease Fania împreună cu Johnny Pacheco imigrat din Republica Dominicană. Acea aromă a muzicii tropicale, a muzicii venite din Cuba HJR o atribuie studiourilor de înregistrări din New York în care se înregistra live. Asta se întâmpla în anii ‘70.

De fapt accesul la studio, la boxe, la sound systemuri a fost mereu o problemă în America latină și Caraibe. În timpurile ăstea în Belem, un oraș din nordul Braziliei muzica se auzea tot la un singur pickup/gramofon legat la niște boxe. Muzica psihedelică, deopotrivă, probabil băuturii bazate pe “Jambu” o să o ascultăm tot Sâmbătă la “Records of the People”.

În tot acest timp apare DanceHall-ul în Jamaica , se compunea “Calypso Rose” ; trebuie spus că o bună parte de timp muzica ska și reggae era specifice micilor baruri, crâșme de cartier și încercau să imite Sound System-urile văzute de emigranții întorși de la muncă din Miami-ul american iar muzica calypso se cânta mai ales în sălile de dans dedicate.

De departe culegerea cea mai bună de muzică din America Latină, “Panama! Latin, Calypso and Funk on the Isthmus 1965-75”, apoi Panama 2 și Panama 3 arată și altfel de fuziuni care se întămplau în cele două decade, de data asta heterogeneitatea lumilor europene, africane, indigene, din Caraibe.