Episodul 4 din “Muzică, Inerții și Mișcări” continuă povestea ansamblului de muzică hiperspectrală Hyperion International. În Aprilie 2019 la câțiva ani dupa interviu i-am văzut iarăși live, de data asta în Cluj, urmând același ethos de transmitere a muzicii spectrale mai departe, de construcție a unui spațiu avangardist. De data asta fără AMA.

Ansamblul era format inițial din "primele pupitre de la Filarmonică și de la Radio, cât și din unii compozitori care obișnuiau să cânte, printre care m-am numărat și eu ca pianist, ca dirijor începând cu anii '80" (Ana-Maria Avram, Bucov, 2017). Ana-Maria Avram povestea:

"Așadar, Ansamblul Hyperion a fost esențial pentru a duce muzica noastră mai departe, dându-ne posibilitatea să auzim sunete pe care altfel nu le-am fi auzit și ar fi rămas teorie. În cadrul Hyperion repetam o improvizație dirijată, diferită de abordarea generală a altor grupuri experimentale, care improvizează și ele. Materialul sonor este definit ca fiind concret sau ceva mai deschis. În acest proces de dirijare sunetul este împins către climax, tensiuni sau înspre momente de așteptare: de fapt, înspre structură. Rezultă o formă caracteristică în care coexistă coerența și libertatea. Improvizația ar putea fi definita ca o compoziție rapidă - contrastantă cu compoziția 'de lungă durată' de pe hârtie - însă asta nu presupune o improvizație destructurată, fără un proces sau o dezvoltare.

Spiritual, exersăm împreună cum să nu confundăm o nota cu un sunet și muzica cu o partitură."

Screen Shot 2017-04-25 at 16.10.13.png

Ana-Maria Avram

Spiritual, exersăm împreună cum să nu confundăm o nota cu un sunet și muzica cu o partitură."

Azi ansamblul e unul internațional dar funcționează în același spirit de libertate.

E sufocantă povestea sabotărilor authtone de care acest proiect a avut parte. Exemplele sunt numeroase și pentru generațiile care nu au prins abuzurile comunismului sau anii '90, direct, apar ca niște povești bizare, niște povești din trecutul prezent.

Sabotarea unuia dintre concertele la care a participat si reputatul muzician Ilan Volkov, dirijor al “BBC Scottish Simphony Orchestra”, împiedicarea prin mutarea concertului și omiterea amplificatorului, în condițiile în care o bună parte din compoziții se bazau pe sunete electronice înregistrate, e un exemplu trist al unui spațiu muzical românesc care încă trăiește din infrastructura “omului nou” din timpul comunismului. O parte din el.

Ilan Volkov a revenit apoi declarând că nu va mai cânta vreodată în România. În 2016 a încheiat “sold out” unul dintre cele mai seminificative festivaluri din Europa și din lume, festivalul Unsound la Cracovia a cărui temă a fost dislocarea în acel an.

O ultimă poveste din timpul comunismului e una despre o cerere pentru o dublă dirijare a unui concert, un dirijor pentru români și unul pentru marii artiști internaționali, cum e Fernando Grillo.

Partea a III-a a interviului.

IM: Ați avut colaborări foarte onorabile și cele pe care eu vroiam să le amintesc sunt cele cu Ilan Volkov și Stephen O'Malley. Ați avut un concert la Sala Radio acum un an sau doi ani. Care este povestea Ansamblului Hyperion, aici în România pe de o parte și după aia contextual în Vest, pe scenele din Europa?

AMA: Ați menționat doi colaboratori, pe O'Malley și pe Ilan Volkov, amândoi foarte buni prieteni și enorme personalități, artiști complecși și minunați. Tradiția colaborărilor Ansamblului Hyperion cu artiști internaționali este aproape încă de la începutul creării lui; printre primii trebuie menționat Fernando Grillo un uriaș contrabasist, probabil la vremea acela cel mai excepțional contrabasist de muzică experimentală contemporană, el însuși și compozitor care a semnat primele audiții ale muzicii Iancu Dumitrescu pentru care Iancu a compus cele mai formidabile lucrări de contrabas.

Apoi a fost primele colaborări, de pildă Daniel Chenți? (n.edit. nu am găsit nici o referință la acest nume, orice suport pentru această erată e binevenit), cu care de altfel nu am mai colaborat foarte des, dar a fost prima dată invitat în România de Iancu Dumitrescu de Ansamblul Hyperion, apoi de Iosif Conta și de Orchestra Radioului în contextul acestei muzici contemporane propuse de Hyperion.

Tim Hodgkinson este colaborator permanent al ansmablului Hyperion. Autor a “ Music and the Myth of Wholeness – Toward a New Aesthetic Paradigm”  publicată la MIT Press și numeroase articole printre care interviurile cu Iancu Dumitrescu și articolul despre fenomenologie din “"Cosmic Orgasm: The Music of Iancu Dumitrescu"". Photo: Inertia Movement, Tim Hodgkinson și Diana Miron de la st. la dr.

Tim Hodgkinson este colaborator permanent al ansmablului Hyperion. Autor a “Music and the Myth of Wholeness – Toward a New Aesthetic Paradigm” publicată la MIT Press și numeroase articole printre care interviurile cu Iancu Dumitrescu și articolul despre fenomenologie din “"Cosmic Orgasm: The Music of Iancu Dumitrescu"".
Photo: Inertia Movement, Tim Hodgkinson și Diana Miron de la st. la dr.

Apoi Melvin Poore, Barry Webb, Claude Delangle, zeci și zeci de artiști excepționali care au colaborat de-a lungul timpului cu Ansamblul Hyperion, apoi Chris Cutler, Tim Hodgkinson sunt colaboratori permanenți ai Ansamblului Hyperion, de cine să vă mai spun? Un număr enorm de muzicieni străini care treptat au devenit nu numai soliști și staruri în diferite contexte ale Ansamblului, ci membrii permanenți, colaboratori permanenți ai Ansamblului și până la urmă acest ansamblu care el inițial a fost un ansamblu absolut pur românesc format din primele pupitre de la Filarmonică și de la Radio, ca și de unii compozitori care obișnuiau să cânte printre care m-am numărat și eu ca pianist, ca dirijor începând cu anii ‘80; treptat acești colaboratori au devenit membri permanenți.

La ora aceasta Ansamblul Hyperion nu mai este ansamblul românesc, inițial, format numai, numai din artiști români, ci un ansamblu în care preponderenți sunt artiștii care perpetuează caracteristica, spiritul și caracterul inconfundabil al Ansamblului Hyperion de oricând. Prin urmare spiritul de libertate, cercetarea în sunet, un sound cu totul și cu totul individual care vine de fapt din personalitatea artiștilor care-l conduc, de Iancu și cu mine, cei care efectiv impun estetica ”așa da, așa nu” a acestui ansamblu, care sunt niște lucruri foarte categorice, niște caracteristici de stil extrem de pregnante.

ID: Cazul Ilan Volkov este unul cu totul special. Este pentru prima dată când un alt dirijor, cineva care-și impune punctul de vedere asupra muzicienilor care sunt într-un ansamblu decide; e ceva foarte important, foarte grav în treaba asta: compozitorul poate fi dezis sau poate fi amplificat de cel care dirijează. Până la urmă compozitorii se duc și dacă rămâne ceva după ei trebuie continuat.

De aceea experiența cu acest geniu absolut care este și un pătimaș dezvoltator de modalități, descoperitor care este Ilan Volkov, este o întâlnire cât se poate de greu de imaginat. Până la urmă el, probabil va rămâne executorul testamentar al muzicii noastre, dacă va dori și dacă va putea să continue treaba aceasta. Este un om care întradevăr trăiește aventura sec. XXI cu o intenstitate și cu un talent, cu o dăruire absolută.

AMA: Cu o dăruire totală!

ID: Este un geniu absolut!

AMA: Nu încearcă deloc să se sevească de această muzică, eventual încearcă pur și simplu să o servească, să o descopere, să i se dedice și să o servească cât poate el mai bine .

ID: Primul concert a fost o minunăție, era în Sala Radio. O să mai fim invitați la Festivalul Enescu în ziua de 14 septembrie (n.edit. 2017) în Sala Radio care permite, într-adevăr o dezvoltare sonoră și are o tehnologie potrivită de înregistrare, de tezaurizare a concertelor.

Partea a IV-a a interviului.

ID: La ultimul concert s-a încercat o lovitură de teatru infernală: nu a existat amplificare. Fără amplificare nu se poate!

Sunetele electronice, o parte dintre ele sunt produse în computer, o parte. O mare parte 40%,60%, asta depinde de la piesă la piesă importanța și gravitatea..

AMA: Ne referim la un concert de la Sala Mică a Palatului.

ID: Neavând amplificare, lovitură de teatru de tipul stalinitst, pe care îl cunoșteam, îl trăisem: nu știi ce ți se întâmpă dar vezi deodată că se prăbușesc zidurile peste tine, totul se năruie.

Până la urmă am reușit să inventez, am scos repede o sumă de euro, sumă importantă totuși din buzunar ca să nu transform..

AMA: Din buzunar. Întrebați cum au fost posibile lucrurile: ei uite așa au fost posibile! Cu câte ceva din buzunar, când nimic nu se putea. Ca și acum când nimic nu mai putea să se poată uite că totuși se poate: “dar cu ce?”, “așa în felul ăsta!”.

ID: Omul ăsta a rămas (n. edit Ilan Volkov) că nu va mai veni niciodată în România, că el va cânta muzici de noi oriunde va putea, dar pentru el, experiențele asta, două experiențe, nici pentru el nu a fost o experiență de prestanța, prestigiului unui artist internațional..

În România ar trebui să existe o prioritate, în sensul că produsele componistice ale acestor generații ar trebui să fie prezente în conștiința publicului.

Se face tot ce este posibil (n.edit. împotrivă); mărturia este acest scandal care există înregistrat, mi se pare că e și pe Internet, acest text de revote la pauza dintre concerte. Deci, de fapt s-a produs ceva, alți instrumentiști români la vremea aia, încercam să aduc niște instrumentiști; au refuzat să mai fie prezenți în ultimul moment la concert. Asta este țara noastră!

AMA: În care important este să distrugi dacă e posibil, să cauți să dezvolți un întreg scenariu și o întreagă piesă de teatru ca să distrugi ceva care de bine de rău se înfiripă spre binele muzicii românești.

ID: Nu! Este un pericol internațional dacă Ana-Maria și Iancu Dumitrescu, această dublă, acest dublu Ianus al României, sunt tot timpul prezenți în Occident!

Se vede mai mult diferența, care este agasantă, care devine criminală.

AMA: Între noi ceilalți care suntem atât de prezenți aici dar în schimb nu ne bagă nimeni, ăștia care punem la cale aceste lovituri după aia pe sub mese, ca să-i rezolvăm până la urmă!

ID: Ce vreau să spun, acestă avangardă s-a produs cu multe reculuri de fapt!

IMG_0637.JPG

Comment