Inertia Movement Episodul 37, Partea I: Ansamblul Hyperion și avangarda muzicii spectrale românești
Inertia Movement prezintă o serie de 5 episoade dedicate muzicii hiperspectrale a ansamblului internațional Hyperion, ai căror fondatori și conducători sunt Iancu Dumitrescu și Ana-Maria Avram. Ansamblul a cântat în aprilie, la Hanul Gabroveni, în cadrul seriei de evenimente "Artist in Residence", curatoriate de Lucian Ban, artist de origine română stabilit în New York. Interviul din cele 5 episoade a fost luat soților Iancu Dumitrescu și Ana-Maria Avram la Bucov, la o săptâmână după concert, iar editarea și exemplificările aparțin Anei-Maria Avram.
"Ansamblul Hyperion a fost fondat de compozitorul Iancu Dumitrescu în anul 1976" in București. Așa sună introducerea ansamblului pe pagina de început dedicată muzicii spectrale a proiectului, un reactor de energii care a cântat pe unele din cele mai prezente scene în muzica de avangardă din lume: Cafe Oto în Londra, festivalul CTM în Berlin, Miller Theatre în New York.
În timpul comunismului lui Gheorghiu Dej și apoi al "copilului tembel al nației", Nicolae Ceaușescu, muzica circula din mână-n mână, clandestin, pe casete audio. Muzicile lui Karlheinz Stockhausen, Pierre Boulez sau Olivier Messiaen au reprezentat contactul cu muzica modernistă pentru fondatorul ansamblului, compozitorul și dirijorul Iancu Dumitrescu.
Iancu Dumitrescu:
"Muzica spectrală este muzică, un alt tip de muzică, dar, tot muzică. E o ramură, o etapă istorică care va fi depășită, e depășită chiar acum de către noi într-o muzică hiper-spectrală sau o muzică panconsonantă în care partea de acid, partea de agresivitate auditivă, de nonconsonanță, de fapt, se descoperă a fi într-un loc sferic care este de fapt o consonanță.
[...] Sunetul este produs de o împărțire, iarăși revenim la mistic. E ceva mistic în această împărțire, în sensul că stă la baza întregului Cosmos, e ceva ce depășește conceptul că noi putem compune o muzică într-un fel. Noi folosim o mica parte dintr-un întreg copleșitor care este partea acusticului din Cosmos."
În Bucureștiul anilor '70, era neconcepută o astfel de muzică pare-se. Contextul era de fortăreață a imitației: imitația muzicii franceze sau vestice pe de o parte, imitația folclorului laic conservat și scos din contextul lui, apoi banalizat, redus și simulat la televizor sau un clasicism tărziu, cu care s-au luptat George Enescu și Sergiu Celibidache, clasicism deseori cu un public snob și îmbătrânit, dacă te uiți la forma intactă a discurilor din acest spațiu din târgurile din Militari sau de la speculatorii de artifacte din centrul Bucureștiului de astăzi.
În acest context ia naștere ansamblul Hyperion, construit în primul rând ca un workshop de creație și experimentare, un spațiu firesc de improvizație, prin care se evita interacțiunea si dependența de infrastructurile politice pervertite din acei ani; nu mai era nevoie de Biroul simfonic și de Uniunea Compozitorilor pentru a-ți auzi partitura cântată sau înregistrată. (UNSTABLE MOLECULE, Philip Clark, The Wire Magazine, London,issue #309, october 2009).
Ansamblul era format inițial din "primele pupitre de la Filarmonică și de la Radio, cât și din unii compozitori care obișnuiau să cânte, printre care m-am numărat și eu ca pianist, ca dirijor începând cu anii '80" (Ana-Maria Avram, Bucov, 2017). Ana-Maria Avram povestea:
"Așadar, Ansamblul Hyperion a fost esențial pentru a duce muzica noastră mai departe, dându-ne posibilitatea să auzim sunete pe care altfel nu le-am fi auzit și ar fi rămas teorie. În cadrul Hyperion repetam o improvizație dirijată, diferită de abordarea generală a altor grupuri experimentale, care improvizează și ele. Materialul sonor este definit ca fiind concret sau ceva mai deschis. În acest proces de dirijare sunetul este împins către climax, tensiuni sau înspre momente de așteptare: de fapt, înspre structură. Rezultă o formă caracteristică în care coexistă coerența și libertatea. Improvizația ar putea fi definita ca o compoziție rapidă - contrastantă cu compoziția 'de lungă durată' de pe hârtie - însă asta nu presupune o improvizație destructurată, fără un proces sau o dezvoltare.
Spiritual, exersăm împreună cum să nu confundăm o nota cu un sunet și muzica cu o partitură."
Azi ansamblul e unul internațional dar funcționează în același spirit de libertate: Ana-Maria Avram spunea în timpul interviului pe care îl puteți asculta mai jos:
"..la ora aceasta Ansamblul nu mai este ansamblul românesc inițial, format numai din artiști români, ci un ansamblu în care preponderenți sunt artiștii care perpetuează caracteristica, spiritul, caracterul inconfundabil al Ansamblului Hyperion de oricând: spiritul de libertate, cercetarea în sunet, un sound cu totul și cu totul individual care vine de fapt din personalitatea artiștilor care-l conduc, Iancu și cu mine, cei care efectiv impun estetica ”așa da, așa nu” care sunt niște lucruri foarte categorice, niște caracteristici de stil extrem de pregnante."
E sufocantă povestea sabotărilor authtone de care acest extraordinar proiect, Hyperion International, a avut parte. Exemplele sunt numeroase și pentru generațiile care nu au prins abuzurile comunismului sau anii '90, direct, apar ca niște povești bizare.
Atitudinea respingătoare a statului român din anii '90 în care Ambasada Română de la Paris a fugit de orice responabilitate la propunerea de a crea un "Centru de Informare pentru muzica contemporană" e un un prim exemplu. Portbagaje întregi de discuri, CD-uri și partituri, benzi magnetice cu muzica lui Iancu Dumitrescu și Ana-Maria Avram au fost dăruite Ambasadei însă tratate departe de prețuirea cu care s-ar fi cuvenit. O a doua poveste e despre sabotarea unui concert la care a participat si fantasticul muzician Ilan Volkov, sabotarea prin mutarea concertului și omiterea amplificatorului, în condițiile în care unele compoziții se bazau pe sunete electronice; muzicianul a revenit apoi spunând că nu va mai performa vreodată în România, anul trecut încheind unul dintre cele mai seminificative festivaluri din Europa și din lume, festivalul Unsound la Cracovia, Polonia a cărui temă a fost dislocarea. O ultimă poveste din timpul comunismului e una despre o cerere pentru o dublă dirijare a unui concert, un dirijor pentru români și unul pentru marii artiști internaționali, cum e Fernando Grillo.
Ana-Maria Avram a fost probabil spiritul comunicator al ansamblului, o compozitoare fantastică de muzică spectrală și conducătoare a ansamblului internațional Hyperion. Harry Halbreich construiește un dialog unic cu Ana-Maria în cartea "Roumanie, terre du neuvieme ciel - entretiens avec Ana-Maria Avram" în care se devoalează provestea acestei muzici, aparent controversate, cu rădăcini diferite și paralale în Franța, Italia și România, un dialog între doi foarte avizați muzicologi despre spectralism și muzica spectrală. Ana-Maria Avram afirma:
"Să construiești cu timbrul muzical, asta este 'le defi' pe care și-l propune muzica spectrală." (Interviu Bucov, Aprilie 2017)
Spectralismul românesc "are bagajul tradiției foclorice încă vii și a clascicismului, relativ recent, din jurul lui George Enescu", o cale firească spre "legitimitate", așa cum notează Ana-Maria Avram în notele preliminarii, din Iunie 1990, în cartea amintită. ("Roumanie, terre du neuvieme ciel - entretiens avec Ana-Maria Avram", 1990)
Școala românescă de muzică spectrală îi are ca reprezentanți pe Anatol Vieru, Aurel Stroe, Ștefan Niculescu, Octavian Nemescu , Iancu Dumitrescu, Horațiu Rădulescu și Ana-Maria Avram. Elementele particulare, numitorul comun care îi leagă sunt integrarea în compozițiile lor a elementelor muzicii tradiționale, prin tehnici muzicale moderne, deseori private de accesul la tehnologii și sintetizoare, tehnici care țin de sinteza parametrilor muzicali: timbrul, intensitatea, durata, înălțimea. Ana-Maria Avram explică:
"[...] au descoperit această posibilitate de a face muzică cu alte tehnici instrumentale decât tehnicile clasice, cu altfel de sunete decât sunetele propriu-zis temperate, de a face sunete cu micro-intervale, cu sunete armonice, cu sunete multifonice, la instrumentele de suflat, deci tot felu de tehnici pe care Iancu Dumitrescu le-a numit diagonale și care s-a revendicat și în mod real, dar, și în mod, să zicem diplomatic, de la o anumită muzică tradițională.
Muzica tradițională românească foarte străveche operează cu sunete într-adevăr spectrale, respectiv sunete de bucium, sunete de tulnic, instrumente absolut naturale care nu au nicio posibilitate de a folosi scările temperate, ci scări pur acustice: fluiere, tulnice, buciume, anumite sunete speciale la instrumente de corzi, tot felu de tehnici și rezonanțe naturale pe care le regăsim în folclorul românesc și care erau o formă de, să zicem raportare, pe de o parte reală, pentru că există și în alte forme de artă ale timpului, dar, pe de altă parte, și necesare ca să poți să le explicit o avangardă care altfel ar fi fost greu acceptată să zicem."
Dintre muzicienii absolut fantastici și membri ai ansamblului de azi sunt: Tim Hodkinson, Diana Miron, Andrei Kivu, Chris Cutler, Albert Markos, Edward Lucas. Ii puteți asculta Joi, sub bagheta dirijorului american de origine franceză, Richard Carrick. Mai multe detalii despre concertul de Joi găsiți aici.
Ana-Maria Avram:
" [...]Folosim sunetul ca să ajungem undeva, undeva unde spiritualitatea noastră, nevoia noastră de absolut tinde să ajungă și în care nu putem să ajungem pe alte căi. Adică [...] există câteva căi prin care ajungem să transcedem această realitate în care trăim și în care calea mistică cea mai complicată și cea mai sigură e calea dragostei, calea muzicii e una dintre căi, filosofia de asemenea, dar filosofia e o cale mai 'șchioapă' pentru că nu cuprinde absolutul. Deci muzica este în primul rând concept, într-o oarecare parte, dar este și trăire ca și mistică. O formă de mistică cu sunet, cum s-o numesc, mistică fără mistică, fără Dumnezeu. Spunea Celibidache la un moment dat: 'și când transcend, unde ajung? întreabă mârlanul!', deci, trebuie să fii mârlan ca să te întrebi care este scopul transcendenței! Transcendența este un scop în sine, sau, cum spunea Blaga, la un moment dat, 'scopul este drumul însuși'."
Muzica spectrală merge mai departe, așadar, urmând alte etape istorice, chiar dacă cu tristețe Ana-Maria Avram, muzicolog, dirijor, compozitor și conducător al Ansamblului Hyperion, nu mai este printre noi de câteva săptâmâni.
Inertia Movement prezintă o serie de 5 episoade dedicate muzicii hiperspectrale a ansamblului internațional Hyperion, ai căror fondatori și conducători sunt Iancu Dumitrescu și Ana-Maria Avram. Ansamblul a cântat în aprilie, la Hanul Gabroveni, în cadrul seriei de evenimente "Artist in Residence", curatoriate de Lucian Ban, artist de origine română stabilit în New York. Interviul din cele 5 episoade a fost luat soților Iancu Dumitrescu și Ana-Maria Avram la Bucov, la o săptâmână după concert, iar editarea și exemplificările aparțin Anei-Maria Avram.
Ana-Maria Avram: " [...]Folosim sunetul ca să ajungem undeva, undeva unde spiritualitatea noastră, nevoia noastră de absolut tinde să ajungă și în care nu putem să ajungem pe alte căi. Adică [...] există câteva căi prin care ajungem să transcedem acesată realitate în care trăim și în care calea mistică cea mai complicate și cea mai sigură e calea dragostei, calea muzicii e una dintre căi, filosofia de asemenea, dar filosofia e o cale mai 'șchioapă' pentru că nu cuprinde absolutul. Deci muzica este în primul rând concept, într-o oarecare parte dar este și trăire ca și mistică. O formă de mistică cu sunet, cum s-o numesc, mistică fără mistică, fără Dumnezeu."