Back to All Events

Tonal Transfigurations Ep. 1: Noise Before the Halloween


De Halloween, un eveniment de “pop culture” crescut dupa anii ‘90, Inertia Movement prezintă o nouă serie de evenimente la Colectiva Gazette dedicate muzicilor nemaiauzite, nedeterminate, necategorisite dar care există. Legătura culturilor orfice în care Transilvania încă are multe de spus, așadar legătura acestor culturi cu muzica e de fizicalitate și transfigurare în același fel în care sporturile netelevizate practicate în obscur oferă noi dimensiuni de observare a corpului.

“Tonal Transfigurations” pătrunde în cultura industrialului, dronelor, noise-ului, modularismului, IDM-ului, muzicii spectrale și hiperspectrale născute și la noi în cadrul Institutului “Ciprian Porumbescu”, a evoluțiilor și alterarilor timbrale de la IRCAM din Paris sau Tape Music Center în San Francisco și sărbătorite la câteva dintre cele mai versatile festivale din spațiul muzical ca Atonal, CTM, Terraforma sau Unsound.

“Sunshine Soup” este primul film proiectat în cadrul acestei serii de evenimente; acesta a mai fost prezentat și la Lincoln Center și Issue Project Room din New York și este produs de RVNG records, o casa de discuri dedicata experimentalismului si muzicii independente.

Formatul filmului este Super 8mm și prezintă povestea înregistrării discului “We know each other somehow” de Robert Aubrey Lowe și Ariel Kalma, primul fiind cunoscut pentru proiectele de modularism și electronica (Lichens) în care îşi sintetizează vocea și timbrul vocal și proiectul de rock OM.

Ariel Kalma, celălalt artist prezent în acest proiect, este comparat prin experimentele pe care le-a făcut pe bandă magnetică cu marii compozitori ai minimalismului american: Terry Riley, Philip Glass sau Steve Reich. Trebuie menționat ca tehnici similare au fost folosite și în spațiul clujan românesc ceva mai târziu de Rodion G.A în timpul comunismului.

Crate-ul de discuri de data asta cuprinde tineri cum e Resina, o fantastică violoncelistă poloneză care combină loop-uri înregistrate cu texturi live, culegeri de la Important Records și RVNG, clasici ai industrialului reprezentați de Current 93 și Coil sau înregistrări scoase de casa de discuri a lui Rabih Beaini. Între spectre deschidem ușile si Halloweenului cu muzica disco a anilor ‘80.

Imocean Ki este producătorul podcastului Inertia Movement, proiect început în Dublin ca un efort de explorare a diverselor spații muzicale, ajuns deja la episodul nr. 41. Este inițiatorul proiectului inertiamovement.net, un exercițiu publicistic de susținere a muzicii independente românești și internaționale, o continuă căutare de artisti noi, digei cu identitate, ritmuri și sunete. Este implicat în “Records of the People”, o suită de evenimente care explorează extraordinarele poliritmuri din muzica vie a festivalurilor, cluburilor dar și a sălilor de hotel si sound-system-urilor.

Film: 19:00

Dj set: 20:00

Free Entry